Generalități

  • Respirația este un  fenomen vital. Toate ființele au nevoie de oxigenul fără de care viața ar fi imposibilă.
  • Ritmurile  vieții influențează direct ritmul respirator, determinând  modificări ce oscilează, în acord cu viața, starea psihică, profilul activității, mediu , capacitatea de adaptare.  Amplitudinea mișcărilor respiratorii, cât și frecvența se adaptează la nevoile de oxigen ale organismului.
  •  Inspirația și expirația, în mod natural, se succed fără pauze între ele.
  • Omul poate relaxa sau contracta conștient musculatura toracică, determinând o mărire sau o micșorare a cutiei toracice și realizând în acest fel un tip sau altul de respirație, sau oprind-o voit pentru un anumit timp.
  • Oprirea respirației, acționează asupra sistemului nervos vegetativ și deci, asupra inimii  și  implicit, asupra circulației. Respirația controlată acționează asupra căilor respiratorii, stimulând terminațiile nervoase dispuse în mucoasa nazală, trecerea aerului și implicit, duce la o creștere a rezistenței față de noxe și boli respiratorii.
  • Efectul respirație corecte, este de necontestat,  deoarece ea acționează nu numai asupra unui singur organ, ci asupra întregului organism, în funcție de natura fiecărei activități.
  • Un sedentar, folosește parțial capacitatea  plămânilor. Dacă același sedentar se plimbă, se dublează cantitatea de aer ventilată prin plămâni.
  • Aparatul respirator își  mărește mult capacitatea funcțională, datorită posibilităților lui de adaptare la solicitările permanente crescânde ale vieții.
  • Prin intermediul unor exerciții respiratorii speciale se asigură : îmbunănătățirea  funcției respiratorii, prevenirea , corectarea și tratarea  unor afecțiuni ale aparatului respirator, în special, și ale organismului în general, stimularea circulației sângelui.
  • Aceste exerciții, trebuie individualizate pentru obținerea unui randament optim. Individualizarea se face în funcție de : motivația fiecăruia, starea de sănătate a aparatului respirator.
  • Tehnica trebuie însușită logic și gradat,  iar aplicarea în practică capătă un caracter permanent. Gradarea acțiunii urmează legile generale de adaptare treptată a organismului la variațiile de intensitate ale efortului.Ea impune trecerea  de la ușor la greu,  de la simplu la complex. Acțiunile se repetă între anumite limite. Se urmărește ca în timpul efortului să se intercaleze pauze de odihnă pentru a asigura refacerea capacității de lucru. În funcție de procedeul folosit, de afecțiuni și vârstă, metodele se adapteză fiecăruia.
  • Exercițiile de respirație, permit fiecăruia  să poată stăpâni , dirija și controla funcția  respirației. Cu ajutorul exercițiilor se poate dirija voluntar ritmul, durata și amplitudinea  mișcărilor respiratorii.
  • Deşi sunt doar două faze de bază, inspirația și expirația, posibilitățile de manevrare a acestora sunt multiple.
  • În structura procedeului respirator, un loc bine determinat și important, îl are și apneea voluntară.
  • Apneea voluntară reprezintă reținerea sau suspendarea respirației în limitele capacității de voință și a rezistenței organismului. Ea se poate face fie după inspirație, fie după expirație, în repaus  sau în efort și după efort.
  • Exercițiile de apnee, se fac  după efectuarea în prealabil a unei expirații viguroase, urmată de o inspirație amplă, fapt ce favorizează creșterea duratei acesteia, altfel  durata este sub nivelul real al organismului.
  • Durata apneei, crește în condițiile unui antrenament progresiv, dozat și continuu  desfășurat. După primele încercări, durata apneei crește ca rezultat al educării voinței, a mișcărilor respiratorii și a centrilor nervoși corespunzători.
  • Apneea voluntară, este un bun exercițiu pentru dezvoltarea autocontrolului, care solicită o mare încordare a voinței. Apneea exercită o influență favorabilă asupra  centrilor respiratori cărora le mărește rezistența la un conținut scăzut de oxigen în sânge și la creșterea nivelului de dioxid de carbon.

Atenție!

Apneea voluntară, ca exercițiu de respirație, este destul de dificil de executat, și poate  determina tulburări ca:
  • cianozare,
  • senzație de asfixie,
  • esuflație.
Apneea este contraindicată în tulburările respiratorii grave, în tuberculoză pulmonară, tulburări circulatorii.

Tipuri și procedee respiratorii

  • Actul respirator se realizează reflex. Respirația este coordonată de sistemul nervos și se modifică în funcție de stările psihice ale omului. Unele stări afective pot fi recunoscute după cum respiră omul.
  • Aparatul respirator, deși are aceeași structură, indiferent de vârstă și sex, prezintă diferențe în felul de a respira la bărbați , femei și copii. Aceste tipuri de respirație, luate separat, nu asigură o bună ventilație a întregii suprafețe pulmonare : bărbații, au o respirație bazală, femeile, o respirație claviculară și copiii mici, o respirație aproape corectă.
  • În respirația bazală, aerul pătrunde mai mult în lobii inferiori, lucru ce determină o insuficientă aerare a celorlalte zone pulmonare,  fapt care facilitează afecțiunile zonei superioare a plămânilor. În respirația claviculară, se aerează zona superioară, iar partea inferioară este expusă la diferite afecțiuni.
  • Într-o viață preponderent sedentară, efortul muscular nu se situează la cote ridicate, unele grupe musculare nu sunt solicitate, lucru care afectează unele organe cu nervii și vasele lor sanguine. Asta duce la o autointoxicare lentă.
  • În viața sedentară,  apar tulburări ca: sclerozarea vaselor, îngroșarea pleurelor pulmonare, ulcerații , tulburări neurovegetative etc. Toate acestea pot fi evitate printr-o respirație corectă.

Respiri corect?

Respirația este o artă, ea trebuie învățată și apoi perfecționată și asta asigură o lungă stare de sănătate, longevitate și capacitate de muncă. Această artă o poate însuși orice om. Este la îndemâna oricui să selecționeze mijloacele potrivite pentru a-și însuși o respirație corectă.

Tipurile respiratorii

 În funcție de zonele aerate, sunt trei tipuri respiratorii : tipul abdominal, tipul costal inferior și tipul costal superior. Aceste tipuri nu sunt perfect individualizate, în mod obișnuit, sunt combinate între ele.

Respirația abdominală

  • Respirația abdominală ( diafragmatică) este respirația caracteristică bărbaților și se realizează prin intermediul mușchiului diafragm, mușchi cu cea mai mare pondere în actul respirator.
  • Respirația abdominală,  este incompletă pentru că  aerarea se realizează  numai în zonele inferioare ale plămânului.
  • Are și avantaje :
    • stimulează activitatea inimii,
    • scade tensiunea arterială,
    • stimulează digestia și reglează activitatea intestinală etc.

Respirația costal inferioară

  • Respirația costală inferioară( mijlocie),  se întâlnește frecvent la bărbații în jurul vârstei de 40 ani.
  • Această respirație include și o parte din respirația abdominală. Realizează o aerare a zonai mijlocii a plămânilor.
  • Respirația mijlocie, efectuată sistematic, are influențe pozitive asupra unor organe interne : inimă, ficat, stomac etc.

Respirația costal superioară

  • Respirația costal superioară ( claviculară) este caracteristică femeilor.În acest tip de respirație cutia toracică este ridicată de coastele superioare, umeri și clavicule. Astfel, aerul pătrunde spre vârfurile plămânilor.
  • Și respirația costală sau mijlocie, este un tip de respirație incompletă dar, luată ca un exercițiu în sine și exersată sistematic,  contribuie la întărirea ganglionlior limfatici hilari din plămâni, cât și la o bună aerare a părții superioare a plămânilor.

Respirația completă

  • Reprezintă reunirea în cadrul unui singur act respirator, a celor trei tipuri respiratorii.
  • În acest tip de respirație, toate zonele plămânului primesc  o cantitate corespunzătoare de aer.
  • Respirația completă mobilizează întregul aparat respirator prin activarea întregii cutii toracice și a mușchilor aferenți.
  • Deși este modul cel mai corect de a respira, acest tip de respirație nu poate fi automatizat. El este realizat de om ca o modalitate de aerisire completă a plămânilor.

 

 

Vrei o comunitate yoga online? Apasa aici!

Copyright| Ungureanu Mihăiţă Daniel|2005-2017