Savasana

Relaxarea

Viaţa socială, modernă, alimentaţia, munca, chiar şi distracţia şi sportul, fac dificilă pentru omul modern, o relaxare adevarată. Nu e doar greu să te relaxezi, dar e uitată calea naturală de reâncărcare a corpului cu energie, în timpul relaxării şi odihnei.. Chiar şi când se odihnesc, mulţi consumă energie fizică şi psihică. Mare parte din energia produsă de corp, este risipită aiurea, prin tensiuni musculare lipsite de necesitate.

Chiar de la primele exerciţii de yoga,trebuie să incepi să înveţi să observi tensiunile musculare. Să le conştientizezi când apar, cum se manifestă etc. Să înveţi să elimini aceste tensiuni.

O cauză majoră a pierderii inutile de energie, datorată tensiunilor musculare, o reprezintă emoţiile pe care foarte puţini şi foarte puţin le pot controla.

Îngrijorările, anxietatea , furia etc, toate acestea provoacă modificări brutale ale circulaţiei sanguine, a tensiunii musculare. Deci unul din primii paşi spre relaxare, e reprezentat de observarea şi controlarea emoţiilor, când apar, de ce, etc.

Relaxarea, este de doua feluri : mentală şi fizică.

Relaxarea mentală

- Ce înseamnă asta?

Trebuie să elimini tensiunile provocate de gânduri. Cum ? Lasă gândurile să treacă, atunci când apar, respiră lent şi prelung pentru câteva minute şi concentrează-te pe respiraţie.

Un exerciţiu simplu:

  • Expiră
  • Inspiră
  • Blochează respiraţia ( apnee – numărând până la 3-4 )
  • Expiră lung şi încet, numărând în gând 1, 2,3 ....,
  • Vezi până la ce număr ajungi fără efort şi repetă de câteva ori.
  • O altă cale de eliminare a tensiunilor psihice, o reprezintă exerciţiile de concentrare. ( Vezi dharana – concentrarea ).
Relaxarea fizică

Se exersează în principal cu ajutorul poziţiei savasana ( poziţia mortului ).

Tehnica

  • Într-un loc liniştit, unde să nu te deranjeze nimeni, lejer îmbrăcat, întins pe spate.
  • Închide ochii, linişteste-ţi respiraţia
  • Începe relaxarea de la cap.
  • Concentreză-te pe fiecare parte a corpului, fiecare muşchiulet.
  • Vizualizând cum se relaxează fiecare muşchi, conştientizează procesul de detensionare a muşchilor.
  • Continuă pe rând cu capul, gâtul, trunchiul, braţele şi picioarele.
  • Nu trebuie să apelezi la voinţă, ci la imaginaţie în execuţia acestei posturi.

 

 

 

Vrei o comunitate yoga online? Apasa aici!

2005-2021| Ungureanu M.Daniel| yogaonlinero@yahoo.com